În ultima vreme, termenul „traumă” a devenit din ce în ce mai prezent în discuțiile publice și pe rețelele sociale, adesea fiind folosit pentru a descrie o gamă largă de experiențe negative. Este bine să ne conștientizăm emoțiile și efectele pe care diverse evenimente le pot avea asupra noastră, dar și să facem distincția între experiențele negative și traumele reale pentru că nu fiecare dificultate de viață poate fi considerată o traumă.
Trauma este o reacție psihologică și emoțională intensă la un eveniment care depășește capacitatea individului de a se adapta. Evenimentele traumatice implică, de obicei, un sentiment de neputință și amenințare severă la adresa siguranței fizice sau emoționale. Acestea pot fi cauzate de factori precum abuzul, accidentele grave, dezastrele naturale, violența.
Pe de altă parte, experiențele negative sunt parte integrantă a vieții. Ele includ pierderile obișnuite, eșecurile, respingerile sau dezamăgirile care, deși pot provoca suferință emoțională, nu sunt neapărat traumatice. De exemplu, pierderea unui loc de muncă sau o despărțire pot provoca stres și tristețe profundă, dar nu fiecare persoană care trece prin aceste situații va dezvolta o traumă. Prin aceste experiențe neplăcute putem învăța să ne adaptăm și să ne construim reziliența.
Diferența esențială între o experiență negativă și o traumă este capacitatea de a procesa și integra acea experiență în povestea vieții noastre. Deși poate dura timp și necesită efort, majoritatea oamenilor reușesc să depășească momentele dificile, găsind un sens și dezvoltând strategii de adaptare. În cazul traumei, sistemul nervos rămâne „captiv” în starea de pericol.
Etichetarea incorectă a experiențelor negative ca „traume” poate avea consecințe atât la nivel personal, cât și la nivel de societate. Exagerarea termenului poate minimiza gravitatea traumelor reale și poate face ca cei care au trecut prin experiențe profund traumatice să nu primească sprijinul necesar din partea persoanelor apropiate.
În timp ce traumele și experiențele negative pot părea similare din punct de vedere al impactului emoțional, ele sunt foarte diferite în ceea ce privește intensitatea, durata și felul în care afectează viața de zi cu zi.
Mai mult sens, mai puțin zgomot!
Primești oferte speciale și resurse psihologice - maximum 3 mailuri/lună.
Hrănește-ți mintea cu conținut relevant, abonează-te!

